Naționala României încheie competiția pe locul 17, după o fază a grupelor în care tricolorele au demonstrat că pot ține piept adversarelor, pot duce meciurile până în set decisiv și, din păcate, pot pleca de acolo fără victoria pentru care făcuseră tot drumul.
România a pierdut cu 2-3 în fața Țărilor de Jos, apoi tot cu 2-3 împotriva Azerbaidjanului. Belgia a fost ceva mai puțin interesată de suspans și s-a impus cu 3-0, după care tricolorele au revenit la specialitatea competiției: meciul dramatic. Contra Portugaliei a fost din nou 2-3.
Practic, România a stat de două ori cu mâna pe clanța victoriei, dar n-a mai apucat să deschidă ușa.
Singurul succes a venit împotriva Spaniei, scor 3-0, partidă în care tricolorele au arătat că știu foarte bine cum se câștigă un meci atunci când nu mai lasă suspansul să se ocupe de ultimele seturi.
Rezultatele arată că România a fost competitivă în mai multe partide, însă calificările au prostul obicei de a se acorda pe rezultate, nu pe categoria „am fost foarte aproape”.
Meciurile pierdute în cinci seturi arată și principala problemă: momentele decisive. Când partida ajunge la limită, fiecare eroare devine mai scumpă, fiecare minge contează, iar tabela dezvoltă subit o sinceritate absolut neplăcută.
Locul 17 reflectă astfel bilanțul general al fazei grupelor: o victorie clară, câteva meciuri echilibrate și prea multe ocazii în care România a văzut victoria de aproape fără să apuce să plece cu ea acasă.
Stafful tehnic va avea acum de analizat constanța la finalurile de set și eficiența în partidele strânse.
Pentru că diferența dintre „am jucat bine” și „ne-am calificat” poate fi uneori de numai câteva mingi.
Din păcate, clasamentul nu acordă puncte pentru dramă.